Marcu iese din nou la rampă

Barlad Online

Medicul Octavian Marcu, candidatul PDL la fotoliul de primar al Bârladului, spune că a intrat în politică pentru a-și recâștiga dreptul la libera exprimare, după ce Consiliul de etică al Spitalului Municipal de Urgență “Elena Beldiman” Bârlad a decis să-l județe pentru afirmațiile publice referitoare la lipsa medicamentelor și materialelor sanitare.
Ieri, medicul Octavian Marcu, candidatul PDL la funcția de primar al Bârladului, a avut o nouă apariție în fața mass-media locală. El a participat, alături de senatorul Vasile Pintilie, la o conferință de presă.
“În primul rând, vreau să vă spun dumneavoastră și bârlădenilor că decizia de a candida a fost una foartea grea și mi-a provocat multe nopți nedormite. În cele din urmă, am luat această hotărâre și pot spune că a fost vorba de un act de curaj din partea mea. S-au făcut multe presiuni asupra mea, mai ales din momentul în care mi-am făcut publice intențiile”, a declarat Marcu.
El mai susține că atât decizia sa politică, cât și dezvăluirile făcute în presă față de managementul defectuos al
Spitalului municipal i-au atras o serie de șicane din partea unor cercuri de interese. Marcu spune că urmează să fie judecat de către Consiliul de disciplină al spitalului bârlădean pentru afirmațiile sale din presă. Ceea ce, din punctul său de vedere, este incorect și imoral.
“Tocmai de aceea am intrat în politică, ca să-mi pot recâștiga dreptul la libera expirmare. Pentru că în spitalul de la Bârlad nu ai dreptul la așa ceva. Și mai vreau să ofer din nou bârlădenilor accesul la instituțiile publice. Sunt de 10 ani în Bârlad și vreau să vă spun că mie, personal, mi s-a întâmplat așa ceva de foarte multe ori. Eu îmi doresc să fiu exponentul bârlădenilor și să fac în așa fel încât cetățenii să aibă din nou acces liber și necondiționat în instituțiile publice!”, a mai spus Marcu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu