Micii instrumentiști de azi, muzicienii de mâine

Barlad Online

Elevii Școlii de Muzică și Arte Plastice “N.N. Tonitza” Bârlad au câștigat cinci premii la un important concurs național de muzică vocală și instrumentală.
Rezultatele obținute de elevii Școlii de Muzică și Arte Plastice “N.N. Tonitza” Bârlad pe 24 martie, când au participat, la Bacău, la faza zonală a Concursului național de muzică pentru formații instrumentale, corale și soliști, au fost mult peste așteptări. Toți copiii bârlădeni au obținut numai premiile I și II și s-au calificat pentru faza finală.
Doina Niagu, directorul adjunct al școlii, ne-a declarat: “Am reușit să ne calificăm cu cele mai multe formații și am participat și pe genuri de muzică care nu fac parte din aria curriculară. Copiii noștri au interpretat cu succes atât muzică clasică, cât și rock și muzică de divertisment”.
Bârlădenii au participat cu: “Trio flaut”, coordonat de prof. Camelia Andrei, care a obținut premiul I; Orchestra “Lira”, coordonată de Mitică Epure” - premiul I; Formația “One scream”, coordonată de prof. Dorel Andrei - premiul I; elevul Albert Focșa, îndrumat de prof. Mitică Epure, a luat premiul II cu un solo la trompetă; Miruna Artenie, îndrumată de prof. Mariana Bogos, a luat locul II ca solist de muzică populară.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu