Examene linistite

Barlad Online

Organele de ordine care au asigurat buna desfãsurare a testelor nationale si încã o asigurã în aceste zile la examenul bacalaureat, au apreciat cã cele douã examene au fost, pânã acum, cele mai linistite din ultimii ani. Spre exemplu, lucrãtorii Politiei Municipale Bârlad, care au asigurat ordinea în colaborare cu jandarmii, sustin ca în nici una din institutiile în care sau desfãsurate testele nationale sau în care încã se mai desfãsoarã probele examenului de bacalaureat nu au fost înregistrate incidente. Acest lucru se datoreazã, în opinia oamenilor legii, strânsei legãturi dintre ei si profesorii desemnati sã supravegheze sau sã corecteze lucrã rile concurentilor. „Am apreciat, cel putin în ce priveste testele nationale, cã am avut parte de un examen extrem de linistit. Colaborarea noastrã cu membrii comisiilor a avut un rol foarte important, demonstrat de faptul cã toti concurentii au înteles cã trebuie sã respecte indicatiile pe care le-au primit. Acelasi lucru îl putem spune si în ce priveste probele de pânã acum ale bacalaureatului, chiar dacã aici a trebuit sã fim mult mai atenti, dat fiind cã avem de-a face cu elevi mai mari“, ne-a declarat comisar Vasile Chelaru, seful Politiei Municipale Bârlad. În continuare, organele de ordine, tin sã atentioneze absolventii de clasa a XII-a, dar si rudele si cunoscutii acestora, sã dea dovadã de disciplinã atunci când se aflã în preajma institutiilor de învãtãmânt în care se desfãsoarã celelalte probe ale bacalaureatului. Totodatã, politistii mai avertizeazã cã orice încãlcare a dispozitiilor în vigoare va fi pedepsitã fãrã exceptie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu