Mulți pacienți, puțini bolnavi

Barlad Online

Compartimentul Primiri Urgențe din cadrul spitalului bârlădean a fost luat cu asalt în perioada week-end-ului. Majoritatea pacienților au venit pe timpul nopții, deși aveau afecțiuni banale, care nu intră în categoria urgențelor medicale.
Bârlădenii suferă de ipohondrie. Cel puțin așa se poate trage concluzia din informațiile pe care ni le-a furnizat conducerea Spitalului Municipal de Urgență “Elena Beldiman”. Ieri, în cadrul unei conferințe de presă, ne-a fost prezentată cazuistica de week-end, din care reiese că sute de pacienți solicită îngrijiri medicale de urgență chiar dacă sunt sănătoși tun.
“La Compartimentul Primiri Urgențe s-au prezentat 360 de pacienți, dintre care doar 29% au necesitat spitalizarea. Se remarcă o creștere a numărului de prezentări în timpul nopții, după ora 23. Se poate spune că au fost non-urgențe fără număr”, ne-a declarat dr. Gabriela Daniș, purtătorul de cuvânt al spitalului.
Ea ne-a mai spus că, spre deosebire de week-end-urile anterioare, când medicii urgentiști s-au confruntat cu nenumărate cazuri de agresiune pe fondul consumului de alcool, în intervalul 16-17 iunie, a scăzut simțitor acest gen de patologie.
Concret, oamenii vin la urgențe cu cele mai banale probleme de sănătate, care țin de competența medicilor de familie: indigestii, dureri de cap, răceli ușoare, dureri de spate, amețeli etc. Ca o particularitate, au apărut primele victime ale caniculei.
“Tot în aceste zile, au ajuns la spital primele cazuri de tetanie și lipotimie, afecțiuni care pot fi puse în legătură cu temperaturile caniculare. Recomandăm populației să evite pe cât posibil să circule pe străzi în intervalul orar 11-16, să consume foarte multe lichide, fructe și legume proaspete”, a mai spus purtătorul de cuvânt al spitalului bârlădean.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu