Premianții concursului de idei lansat de Daniel Andrei

Barlad Online

Fostul candidat la Primăria municipiului Bârlad, Daniel Andrei, a premiat cele mai bune idei pentru dezvoltarea orașului. Marele premiu al acestui concurs, un autoturism, a fost câștigat de un tânăr de 26 de ani.
10 biciclete, 20 de aparate foto, 20 de MP3-uri și 50 de telefoane mobile au fost premiile concursului de idei inițiat în urmă cu o lună de Daniel Andrei. Săptămâna trecută, la Restaurantul “Poienița”, toate premiile au fost înmânate câștigătorilor chiar de către Daniel Andrei.
Marele premiu, un autoturism, a fost câștigat de un tânăr de 26 de ani, Gabriel Hristianovici. El este licențiat în alimentație publică și a depus în urnele amplasate în oraș de organizatorul concursului un amplu proiect de dezvoltare, cu soluții concrete la toate problemele Bârladului. De la “Modernizarea zonei centrale” și până la “Remenajarea zonei Prodana”, Gabriel Hristianovici a prezentat pe larg măsurile care ar trebui luate. El a implementat și o serie de idei inovatoare, însă a declarat că are o viziune la care ține foarte mult: “Este vorba despre o idee de suflet de-a mea, respectiv amenajarea unei lăzi de zestre - să o numim - care să aducă aminte de originea denumirii orașului, adică lada pe care ciobanul de acum sute de ani a pus-o peste apă pentru a-și trece turma pe celălalt mal cu îndemnul «Brr la ladă!». În această ladă s-ar putea face donații pentru susținerea și promovarea culturii locale sau pentru recompensarea valorilor contemporane. Sunt fericit că am reușit să îmi fac cunoscute ideile, ceea ce înseamnă pentru mine un succes în plan personal, intelectual, nu neapărat o reușită materială”.
Întrucât nu deține permis de conducere, Gabriel a fost condus acasă, în autoturismul abia câștigat, chiar de către Andrei Daniel.
Lista câștigătorilor Concursului de idei pentru dezvoltarea Bârladului
MARELE PREMIU - O MAȘINÂ
Hristianovici Gabriel
BICICLETE:
01. Tofan Constantin
02. Ginghinî Nicoleta
03. Filoti Marian
04. Bighiu Dragoș
05. Valerica Roșca
06. Teodor Iurașcu
07. Nechita Ștefan
08. Agache Ana
APARATE FOTO
01.Jidinașu Manuela
02. Gheorghe Liliana
03. Oprea Doru
04. Angheluță Cristi
05. Pintilie Cătălin Adrian
06. Racoviță Ionuț
07. Panainte Elena
08. Șișcă Mădălin
09. Dumitriu Camelia
10. Andrei Elena
11. Giurcanu Anca
12. Ionutz Nicu
13. Stan Dragoș Florin
14. Fulger Cristian
15. Davin Crîescu Grigore
16. Liliana
17. Rîsmeriță Mihai
18. Munteanu Ioan
MP3-uri
01. Denisa
02. Mustață Mario
03. Blanaru Mădălina
04. Pomohaci Vlad
05. Andreea
06. Ioniță Loredana
07. Gheorghiță Victor
08. Barcău Ovidiu Adrian
09. Cumpanici Dumitru
10. Cosmin
11. Ionuț Țutu
12. Grigore Mihai
13. Rîzvan
14. Andrei Lucica
15. Ghelțu Ștefan-Andrei
16. Barbu Mădalina Denisa
17. Sanduleche Alina
18. Blînaru Iulian
19. Victor Oșoianu
TELEFOANE MOBILE:
01. Ignat Robert
02. Bahrim
03. Blînaru Ion
04. Hâncu Elena Jana
05. Stolmicu Olga
06. Axinte Sorin
07. Huiban Veronica Mihaela
08. Cazan Dragoș
09. Samuel Marius
10. Viorel Sandu
11. Dumitrașcu Marin
12. Bejenaru Cătălin
13. Lungu George
14. Gîdei Andrei
15. Istrate Florin
16. Radu Ramona
17. Doroftei Mari
18. Archip
19. Papafil Mihaela
20. Munteanu Daniel
21. Manba Diana-Simona
22. Iacob
23. Zamă Anca Maria
24. Popa Bianca
25. Moroșanu Liliana
26. Dumitru Maria
27. Alexandra
28. Ștefan Dumitrascu
29. Brașoveanu Ana
30. Lungu Mihai
31. Pintilie Constantin
32. Arteni Odette
33. Balaban Andrei
34. Timofte Ioana
35. Zaharia Constantin
36. Dumitru Alexandru
37. Vulpe Eugen
38. Muntianu Getuța
39. Stângă Veronica
40. Andrei Zâna
41. Ciornovaliuc Dumitru
42. Oana Ambrono
43. Vasile Dumitriu
44. Neagu Raluca
45. Hazazup Simona Alexandra

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu