Cine este milionarul Dan Fischer şi cine îi va moşteni averea

Barlad Online

Milionarul român Dan Fischer (Frâncu) a murit noaptea trecută la Berlin, în urma cancerului pulmonar de care suferea de mai mult timp. Milionarul de cetăţenie germană născut la Sibiu în anul 1951 era acţionar în mai multe companii de construcţii şi imobiliare cu sediul în România.
Principala sa afacere a fost proiectul rezidenţial şi turistic Silver Mountain (foto) din Poiana Braşov, cu o valoare estimată de circa 350 mil. euro. În prima fază a proiectului au fost dezvolate 230 de apartamente, grupate în patru blocuri. Proiectul se desfăşoara pe un teren în suprafaţă de 26 hectare.

Presa a relatat în repetate rânduri că în spatele afacerii Silver Mountain s-ar afla şi prinţul Albert de Monaco şi Ion Ţiriac, ambii acţionari în cadrul INR Management Real Estate - dezvoltatorul complexului turistic - prin intermediul unui offshore înregistrat în Cipru. Compania a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 2,17 mil. euro şi pierderi de 3,21 mil. euro. Datoriile toale ale INR Management Real Estate s-au ridicat la 87,75 mil. euro, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor Publice.
Dan Fischer, care avea 61 de ani, mai era acţionar în firma Puzzle Consulting Group SRL, unde deţine 5%. Restul acţiunilor sunt deţinute de Octavo Holding Investments Limited, cu sediul în Cipru, care controlează şi compania INR Management. Puzzle Consulting a înregistrat în 2011 o cifră de afaceri de 57.000 euro şi pierderi de 89.000 euro, potrivit datelor Ministerului de Finanţe. De asemenea, firma are datorii totale de 1,87 milioane euro.

Milionarul mai era acţionar cu 0,33% şi în compania Tehno Team Construct SRL, cu sediul în Braşov. La fel ca şi în cazul celeilalte firme, restul acţiunilor sunt ale Octavo Holding Investments Limited. Tehno Team Construct a înregistrat în 2011 o cifră de afaceri de 533.000 euro şi un profit de 25.000 euro. De asemenea, firma are datorii totale de 929.000 euro.

Dan Fischer mai deţinea un teren în suprafaţă de cinci hectare în apropiere de Snagov unde intenţiona să dezvolte un alt ansamblu rezidenţial cu 180-200 de case înşiruite. Costul proiectului era estimat la 45-50 mil. euro.
Controversatul om de afaceri, care s-a ţinut tot timpul departe de ochii presei, era faimos pentru petrecerile pe care le organiza de ziua iubitei sale pe plaja La Voile Rouge, din Saint Tropez, la care erau invitaţi milionari români şi VIP-uri. Pentru un astfel de  eveniment select, afaceristul cheltuia aproximativ 30.000-35.000 de euro, scrie EVZ.

Omul de afaceri a ocupat poziţia 150 în TOP 300 Capital ediţia 2009, când averea sa era evaluată la 52 mil. euro. El locuia în Bucureşti, Monte Carlo şi New York. Dan Fischer s-a stabilit acum 18 ani în principatul exclusivist. Locuia într-o vilă elegantă de pe Avenue Saint Roman, aproape de graniţa insesizabilă cu Franţa.
Numele milionarului (foto dreapta) a fost legat recent de insolvenţa companiei de construcţii Concefa, controlată de antreprenorul sibian Horaţiu Cercel cauzată în principal de pierderile din activitatea operaţională generate de contractul cu INR Management Real Estate. Practic, proiectul omului de afaceri Dan Fischer a dus la intrarea în incapacitate de plată a Concefa, care lucra ca antreprenor general pentru Silver Mountain.
"Derularea acestui contract a generat pierderi financiare societăţii Concefa constând în pierdere operaţională pe lucrări realizate, lucrări realizate dar neacceptate de către beneficiar şi executarea unor garanţii constituite – valoarea cumulată a acestora ridicându-se la peste 20 mil. lei", se precizează în raportul Casei de Insolvenţă Transilvania, administratorul judiciar al Concefa.

Omul de afaceri a depus acum doi ani o plângere penală împotriva lui Sorin Ovidiu Vântu pe care îl acuza de comiterea infracţiunilor de instigare la omor şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. Fischer spunea în plângere că pe capul său, al lui Cătălin Harnagea şi Petre Mihai Băcanu se pusese un preţ de un milion de dolari.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu