Dacă legea creditelor bancare va fi modificată de Guvern, ne scad ratele la bănci

Barlad Online

Persoanele care au credite sunt tot mai speriate că nu-şi vor mai putea plăti ratele. Costurile mari ale creditelor şi devalorizarea din ultima perioadă a monedei naţionale sunt motive suficiente ca să le dea insomnii oamenilor cu salarii modeste. Dacă dinspre BNR veştile privind evoluţia leului nu sunt deloc bune, o ştire care ar putea readuce zâmbetul pe buzele multora vine de la Curtea Europeană. O decizie a acesteia ar determina limitarea unor comisioane bancare, adică o posibilă scădere a ratelor pe care le avem la bănci.
Clienţii băncilor cer guvernului condus de Victor Ponta să modifice Legea 288/2010, prin care celebra Ordonanţă 50/2010 a fost schimbată astfel încât reglementările să nu se aplice şi creditelor existente la momentul aprobării ei. Ordonanţa 50/2010 prevede, printre altele, limitarea unor comisioane şi a unor penalităţi. O decizie de zilele trecute a Curţii Europene de Justiţie arată că legea trebuie să se aplice şi contractelor deja existente. După acest verdict al Curţii Europene, Asociaţia pentru Consilierea Clienţilor Bancari şi Asiguraţilor din România i-a trimis premierului Victor Ponta o scrisoare deschisă, în care îi cere modificarea Legii creditelor bancare, scrie economica.net.
Dacă Executivul modifică actul normativ, clienţii nemulţumiţi de comisioanele prea mari sau prea multe pe care anumite bănci le-au impus pentru credite ar putea solicita recalcularea acestora fără a fi nevoie să apeleze la justiţie.
Ce înseamnă acest lucru? Toţi clienţii băncilor care au obţinut un credit înainte de anul 2010 şi care au în contracte clauze şi comisioane abuzive pot cere instituţiilor bancare respectarea normelor în vigoare acum. Iar acest lucru ar putea însemna micşorarea ratelor lunare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu