Mulți candidați la titularizare

Barlad Online

Peste 700 de cadre didactice vor susține, pe 2 august, proba scrisă la concursul de titularizare. Examenul se va desfășura în 15 centre, cei mai mulți candidați fiind la Colegiul Tehnic “Al.I. Cuza” Bârlad - 275.
Pregătirile pentru concursul de titularizare din 2 august au intrat în linie dreaptă. Nu mai puțin de 724 de cadre didactice din județ s-au înscris la examen.
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Vaslui, la solicitarea  directorilor de unități școlare, a stabilit numărul de centre pentru examenul de titularizare din acest an - 15, dintre care cinci la Bârlad (Grupul Școlar Tehnic, Clubul Sportiv Școlar, grădinițele nr. 2 și 8, Colegiul Tehnic “Al.I. Cuza”), patru la Vaslui (Liceul “Emil Racoviță”, Colegiul Economic “Anghel Rugină”, Grupul Școlar Industrial “Ștefan Procopiu”, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională), patru în mediul rural (școlile din Voinești, Pogana, Solești și Băcani), unu la Colegiul “Cuza-Vodă” Huși și unu la Grupul Școlar Industrial Negrești.
Dintre cei 724 de candidați, nu mai puțin de 275 s-au înscris la centrul de examen de la Colegiul Tehnic “Al.I. Cuza” Bârlad. În total, peste 1.500 de catedre au fost vacantate pentru anul școlar următor. Dintre acestea, aproape 700 sunt posturi
complete.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu