Trenul groazei

Barlad Online

Un grup de copii, elevi ai Scolii nr. 1 din Bârlad, au fost ieri la un pas de moarte din cauza incompetentei impegatului de miscare de la Statia CFR Bârlad, care a dat liber la plecare trenului accelerat în timp ce încã mai erau copii pe scara trenului, care se urcau. Tipetele pãrintilor au fost auzite de mecanicul de tren care a frânat si a oprit trenul, ca sã se urce si restul de copii, numai o minune fãcând sã nu ajungã nici unul dintre copiii rãmasi pe peron sau pe scara trenului, sub roti! Reactia pãrintilor a fost durã, dar din nefericire au dat peste un sef de statie insensibil, care si-a apãrat salariatii „cu dintii” având un comportament mistocar si arogant fatã de pãrintii bolnavi de îngrijorare. Nici cu reporterii cotidianului nostru acesta n-a vrut sã aibã decât o discutie „neprincipialã”, purtându-se la fel de arogant si uitand ca este platit din bani publici. Mai mult, grupul de elevi si-a achizitionat biletele de teren, pânã la Busteni, unde mergeau în tabãrã, de la Agentia de Voiaj CFR Bârlad, având locuri la vagonul 7, numai cã trenul la care aveau bilete a sosit la Bârlad numai cu cinci vagoane! Pãrintii copiilor au trimis reclamatii la OPC Vaslui, la Regionala CFR Iasi si vor sã-l dea si în judecatã pe seful statiei CFR Bârlad pentru neglijentã în serviciu!
TREN CU VAGOANE-FANTOMÃ Ieri dimineatã, în statia CFR Bârlad a fost mare agitatie. Un grup de pãrinti din Bârlad si Vaslui, ai cãror copilasi, elevi la Scoala 1 din Bârlad trebuiau sã plece la Busteni în tabãrã, au asteptat pe peronul statiei CFR sã vinã acceleratul 1662 Iasi – Bucuresti, pentru a se urca în vagonul 7, unde aveau luate biletele de la Agentia de Voiaj CFR Bârlad. Organizatoarele grupului, douã profesoare de la Scoala 1 Bârlad, au achizitionat din timp aceste bilete, tocmai în ideea cã elevii (cu vârste între 7 si 14 ani) sã meargã comod atâta drum. Când a sosit în statie acceleratul, pãrintii si elevii au constatat cu stupoare cã trenul are numai cinci vagoane! Evident cã s-a creat o panicã serioasã, la care s-a alãturat si seful de tren, care nu întelegea de ce grupul are bilete la un vagon inexistent si le-a recomandat celor de pe peron sã se urce în ultimul vagon. Toti s-au bulucit la usa vagonului cinci si au început sã-si urce copiii în tren. Cum erau 30 de elevi, plus bagaje serioase, cãci ei mergeau în tabãrã, s-a intrat în crizã de timp. Pãrintii îsi urcau copiii, urcau si bagajele, unii erau în tren, altii pe peron, când s-a auzit un fluierat si trenul s-a pus în miscare! Erau copii pe scara trenului, mai erau copii si pe peron de urcat, unii pãrinti erau în tren, asa cã au început toti sã tipe! Unei mãmici i-a sãrit papucul sub tren, bagajele copiilor care urcau pe scãri au ajuns si ele sub roti, copiii tipau si plângeau. Norocul a fãcut ca mecanicul sã fie pe fazã si sã frâneze înainte sã se întâmple o tragedie. Copiii s-au urcat si astfel au reusit sã plece teferi din statia CFR Bârlad, unde tocmai trãiserã un cosmar!
Pãrintii nu s-au lãsat!
Dupã plecarea trenului, pãrintii, revoltati de situatia creatã, au dorit sã li se dea explicatii, având în vedere cã: locurile cumpãrate erau la un vagon inexistent iar trenul a plecat în timp ce cãlãtorii, întâmplãtor copiii lor, încã se mai urcau în el! Au vrut sã stie de ce impiegatul de miscare a dat drumul trenului sã plece în timp ce copiii nu erau încã urcati toti în el si cine se face rãspunzãtor de situatia creatã! Au vrut sã discute cu seful Statiei CFR Bârlad, Mircea Zugravu, dar acesta, desi a vãzut tot ce s-a întâmplat, când l-au întrebat initial pãrintii dacã el este seful statiei, a zis cã nu! Abia dupã ce au aflat de la un salariat al CFR-ului cã el este seful, s-au întors sã discute cu el, însã acesta s-a purtat foarte urât cu ei, asa cum reiese din plângerea fãcutã la OPC Vaslui de cãtre opt pãrinti, dintre cei care au fost sã-si conducã micutii la tren. „În dimineata zilei de de 27 iulie ora 8.04, trenul 1662 (Iasi – Bucuresti) a sosit în gara Bârlad. Suntem un grup de pãrinti si reclamãm faptul cã trenul a plecat cu copii si bagaje pe scarã. Dintre bagaje au cãzut câteva pe sub tren si au rãmas si copii pe peron. Am început sã tipãm sã opreascã trenul. A oprit, am urcat copiii, am adus bagajele si apoi a plecat. Mentionãm cã tot grupul de copii aveau bilete la vagonul 7, iar trenul avea doar cinci vagoane(!), controlorul mentionând cã nu cunoaste situatia. Am mers la seful de garã (având în vedere cã am fost plimbati de la un birou la altul), la d-l Zugravu care ne-a învinovãtit pe noi, pãrintii, plus organizatorul grupului (..), mentionând cã oamenii lui au procedat corect. Citez <<Se mai întâmplã!>> – a zis d-l Zugravu. Rugãm luati mãsuri si asteptãm rãspuns – este vorba de niste copii. Un grup de pãrinti”. Semneazã Gianina Turculet, Diana Radu, Gabriela Bediman, Daniel Dabija, Simona Toma, Gina Mihai, Eugenia Trâncu si Marinela Ciobanu.
„Se mai întâmplã!”
Am încercat sã discutãm si noi cu seful statiei CFR Bârlad, Mircea Zugravu, pentru a afla punctul sãu de vedere si cine se face vinovat de toatã harababura în cauzã, care se putea transforma într-o tragedie. Ne-am lovit de aceeasi arogantã, cu care se pare cã i-a tratat si pe pãrintii copiilor care au fost în pericol, pentru cã un angajat de-al sãu, impiegatul de miscare, a dat dovadã de o crasã incompetentã, punând vietile micutilor în pericol, în fata pãrintilor acestora! „Ei trebuiau sã mã anunte si pe mine cã sunt un grup organizat, vinovatul aici este organizatorul grupului si pãrintii care nu au anuntat aici la noi cã sunt un grup organizat. Se mai întâmplã! Asta este, nu-i mare problemã. Pãrintii au venit la mine, mi-au vorbit urât, m-au amenintat, eu le-am spus ce am avut de spus, care-i treaba? Vreti sã vã faceti tiraj din povestea asta, sã vã vindeti ziarul?”, ne-a spus Mircea Zugravu, care a refuzat o discutie oficialã cu noi, spunând cã ce am vorbit este doar „neprincipial”! Pãrintii copiilor care au fost în pericol nu se lasã si vor depune în cursul zilei de luni o reclamatie la Regionala CFR Iasi, în care vor relata cu lux de amãnunte incidentul si vor solicita sã se ia mãsuri serioase. Totodatã, ei vor face demersurile necesare pentru a da în judecatã CFR-ul si pe Mircea Zugravu, pentru neglijentã în serviciu si punerea în pericol a unor vieti omenesti.
Ultima orã!
Copiii au ajuns cu bine la Busteni, iar organizatoarele grupului, cele douã cadre didactice de la Scoala 1 Bârlad, au precizat pãrintilor cã cei doi conductori din tren au fost extrem de amabili cu ei pe toatã durata drumului pânã la Ploiesti. Ei au ajutat copiii la coborâre si au încercat sã mai steargã din imaginea negativã a unor incompetenti care nu-si fac datoria – aici intrând cei care au dat bilete la un vagon care nu exista în componenta trenului, la impiegatul idiot de la Bârlad, care a dat drumul la tren în timp ce copiii încã se urcau în el, precum si arogantul sef de statie CFR din Bârlad, care se crede invincibil si de neclintit din functia sa!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu