Victor Ponta: Acest nemernic care este Băsescu îşi joacă la referendum viaţa şi libertatea. Va ajunge în faţa instanţei pentru lucruri grave

Barlad Online

Premierul Victor Ponta a declarat că nu s-a angajat la Bruxelles că la referendumul pentru demiterea lui Traian Băsescu va fi impus un prag pentru validarea acestuia. El a adăugat că "minciunile" lui Traian Băsescu şi ale propagandei lui au făcut un mare rău României în plan extern.
Primul ministru nu s-a ferit să folosească termeni duri la adresa preşedintelui suspendat, precum "nemernic", "cel mai mare mincinos din istoria României" şi "scorpion care ucide totul în jurul său".
"Băsescu nu are ruşine şi onoare, are doar dorinţa de a nu ajunge în faţa justiţiei", a spus Victor Ponta la Antena3. Potrivit acestuia, Traian Băsescu va ajunge în faţa instanţei după referendumul din 29 iulie pentru fapte grave.
"Băsescu îşi joacă viaţa şi libertatea.  Blejnar îi ducea lui Băsescu bani, putem demonstra asta după 29 iulie. Băsescu este bolnav de putere şi a doua miză că ştie ce a făcut cu Videanu cu energia, ştie ce a făcut ca să ajungă Elena Băsescu europarlamentar, ştie că va ajunge în faţa justiţiei pentru lucruri grave", a declarat Victor Ponta.
Cele mai importante declaraţii ale premierului
Domnul Băsescu uită să spună că din cauza lui au murit oameni şi mor în continuare.
Dacă nu vor veni nouă milioane de români la referendum vom intra într-o bătălie juridică. Comisia de la Veneţia a recomandat să nu există prag pentru referendum. Nu am angajat promisiunea la Bruxelles că va fi prag la referendum.
Băsescu nu are ruşine şi onoare, are doar dorinţa de a nu ajunge în faţa justiţiei. Cei de la Bruxelles au fost grosolan dezinformaţi. Preşedintele Barosso mi-a ridicat 11 probleme, eu le-am transmis astăzi răspunsurile.
S-a dat OUG pentru referendum, OUG 106/2009 a guvernului Boc privea schimbarea legii referendumului, atunci era stat de drept?
Cea mai jenantă discuţie avută cu oficiali europeni, că de ce nu publicăm în Monitorul Oficial? Aceasta este minciuna ordinară a lui Mihai Răzvan Ungureanu şi Cezar Preda.
Am spus la Bruxelles că nu vom schimba şefii Parchetului General şi DNA, ci doar când le expiră mandatul.
A existat o campanie a lui Traian Băsescu de dezinformare a partenerilor europeni şi americani. Această campanie de minciuni o demontăm. Traian Băsescu este vinovat de încă un lucru rău făcut României: nu ştie lumea cine e Băsescu, Ponta, Antonescu. Va rămâne mult timp această campanie de denigrare, o problemă , ne va lua mult să spălăm această imagine făcută de Traian Băsescu după principiul după el potopul.
Barroso mi-a spus că trebuie să terminăm raportul pe MCV, puteţi să ne răspundeţi? În mai puţin de 24 de ore am răspuns. De când s-a constituit UE niciodată un europarlamentar dintr-o ţară nu a cerut ca ţara lui să fie dată afară din UE.
Imaginea României ca ţară este încă una negativă. Dacă vrei să publici ceva de bine este foarte greu, este mai uşor să transmiţi o ştire negativă.
Băsescu a minţit şi a fraudat votul din 2009 ca să ajungă preşedinte. Oamenii plătesc rate mai mari din cauza lui Băsescu şi a propagandei lui. Sigur creşte cursul, investitorii stau şi se uită.
Băsescu îşi joacă viaţa şi libertatea.  Blejnar îi ducea lui Băsescu bani, putem demonstra asta după 29 iulie. Băsescu este bolnav de putere şi a doua miză că ştie ce a făcut cu Videanu cu energia, ştie ce a făcut ca să ajungă Elena Băsescu europarlamentar, ştie că va ajunge în faţa justiţiei pentru lucruri grave.
Ştiţi că faimosul domn Liviu Negoiţă a făcut 40 de licitaţii ilegale cu fonduri europene pe care doamna Trăilă le-a protejat şi le-a ascuns de Bruxelles. Suntem într-o situaţie cumplită.
Acest nemernic care este Băsescu, că atât am înghiţit de la acest individ, şantaj, îmi ascultă telefoanele. Mi-au căutat viaţa de dinainte de 1989 şi mie şi lui Crin Antonescu. Românii vor veni mai mulţi să scape România de acest regim securist.
Băsescu este cel mai mincinos din istoria României, măcar Ceauşescu nu minţea. Acest om are o treabă cu poporul român. Să-i spună poporului român de ce şi-a bătut joc de el, a pus-o pe Udrea şi Anastase în funcţii.
Nu voi coabita în niciun fel cu Traian Băsescu. Este un scorpion, ucide pe cei care stau în jurul lui. Nu va rămâne în funcţie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu