Sute de cadre didactice asteaptã echivalarea studiilor pentru a primi un ban în plus

Barlad Online

ASTEPTARE Peste 900 de cadre didactice din Vaslui au cerut anul trecut recunoasterea si echivalarea competentelor dobândite formal, nonformal sau informal, ceea ce le-ar aduce un plus la salariu. Acest drept este cuprins în legea personalului didactic, dupã modificãrile recente, iar echivalarea diplomei de facultate se poate face în functie de experienta cadrului didactic, dar si participarea la concursuri sau gradele didactice.
Anul trecut si-au depus dosare pentru echivalarea studiilor nu mai putin de 952 de educatori si învãtãtori din Vaslui, din totalul dosarelor fiind respinse doar 37, majoritatea pentru neacumularea celor 100 de puncte necesare. Potrivit ordinului de ministru semnat de Ecaterina Andronescu la finalul mandatului ei, în luna decembrie a anului trecut, aceste cadre didactice ar fi trebuit sã urmeze o facultate în urmãtorii 6 ani. Întreaga tevaturã, intens dezbãtutã în presa nationalã, a condus la încheierea unui acord între sindicate si Ministerul Educatiei, prin care dascãlii pot obtine o echivalare a studiilor, în anumite conditii (performantã la clasã, cursuri de formare profesionalã urmate etc.) Principalul motiv pentru care cadrele didactice si-au depus aceste dosare pentru recunoasterea si echivalarea competentelor profesionale dobândite formal, nonformal sau informal a fost câstigarea a câteva sute de lei în plus la salariu, în conditiile în care, nu mai este un secret pentru nimeni, veniturile cadrelor didactice sunt extrem de mici. Salariul brut al unui învãtãtor debutant, cu studii medii, este de 825 de lei, în timp ce salariul brut al unui învãtãtor debutant cu studii superioare este de 1.252 de lei. Net, remuneratia unui învãtãtor este de putin peste 600 de lei, în primul caz, si de peste 900 de lei, în a doua situatie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu