SURPRIZÃ: Solomon, candidatul PNL!

Barlad Online

INCREDIBIL…Un chestionar fãcut în “laboratoarele” PNL Bârlad – aripa Monu circulã zilele acestea prin Bârlad, membrii formatiunii politice trebuind sã finalizeze sondajul pânã duminicã, 18 octombrie. Curios, la întrebarea “pe cine ati vota primar la Bârlad”, liberalii îi pun pe subiecti sã aleagã între Adrian Solomon (PSD), Daniel Olteanu (PNL), urmând apoi “si altul, care?…”(!!!). Desi sondajul oficial al PNL Bârlad nu a fost nici mãcar conceput, nefiind încã aleasã firma de sondare a bârlãdenilor, se pare cã PNL – aripa Monu furã startul alegerilor interne, în defavoarea colegilor de coalitie de la PNL – aripa Plesu. Si mai curios este faptul cã desi Dionisie Lefter, membru PNL Bârlad, are depusã candidatura nr.1 pentru alegerile interne, în care se stabileste cine va fi candidatul oficial al PNL Bârlad la functia de primar, acesta nici mãcar nu apare în sondaje, fiind scos definitiv din cursã. Surse din rândul PNL, care ne-au “sondat” si pe noi, ne-au precizat cã se fac presiuni mari, venite din partea deputatului Adrian Solomon, asupra celor care au îndrãznit sã-si depunã candidatura, astfel cã acestia s-au retras din cursã.
Apropierea alegerilor locale încinge spiritele în PNL Bârlad, un partid aflat într-o totalã degringoladã. Membri acestui partid, format acum din aripa Elena Monu (fostul PNL) si aripa Plesu (fostul PDL), nu mai stiu cum sã se caroteze între ei, asa cã dau niste rateuri de zile mari. Si asta pentru cã, asa cum avem de acum certitudinea, în acest partid si-a bãgat “coada” deputatul Adrian Solomon, care este candidatul PSD la fotoliul de primar al Bârladului în 2016. Cum în urma sondajelor fãcute de mai marii PSD din judet s-a vãzut cã Solomon are un procent mic de tot (nici 14% nu este corect, ci undeva între 7-8%), acesta a trecut la sãparea din interior al principalului partid de opozitie, PNL! Solomon stie clar cã trebuie sã aducã în fata alegãtorilor bârlãdeni un candidat liberal care sã nu aibã nicio sansã în fata lui, pentru cã la restul partidelor a “rezolvat”: candidatii care se anuntã sunt niste ilustri necunoscuti. Si a trecut la “rezolvarea” PNL-ului, din interior, prin Elena Monu si alti câtiva liberali vechi, care vor cu tot dinadinsul sã-si rezolve … functiile: Bogdan Sârbu (sotia sa, Cristina, este director de îngrijiri medicale al spitalului din Bârlad, controlat în totalitate de PSD), Daniel Olteanu, director al AJOFM Vaslui – care este pãstrat în functie din cauza presiunilor exercitate de Solomon asupra ministrului Muncii Rovana Plumb.
Sondaj liberal, între Solomon si Olteanu
Asa se face cã, desi la CLEx – PNL Bârlad s-a decis sãptãmâna trecutã cã se va face un sondaj în Bârlad între candidatii PNL – intern – Daniel Olteanu si Ionel Spiridon, ca sã stie cine are mai multã vizibilitate în rândul electoratului, pe “piatã” a apãrut un chestionar ciudat. Membri PNL – aripa Monu au primit un chestionar, care s-a împãrtit în toate circumscriptiiile electorale bârlãdene (câte 150 de bucãti de fiecare). Chstionarul contine 13 întrebãri, printre care si aceea “pe cine ati vota ca primar al Bârladului”: “1. Adrian Solomon (PSD), 2. Daniel Olteanu (PNL); 3. altul? care?….”. Surprinzãtor, liberalii vor sã stie acum, cât are Solomon în sondaj? Si dacã bârlãdenii sondati vor înclina cãtre Solomon, ce vor face cei din PNL? Îl vor propune candidat PNL pe Adrian Solomon? Ceilalti membri PNL, din aripa Plesu, nu stiu nimic de acest chestionar, care trebuie sã fie terminat, iar foile (numerotate) aduse la sediul PNL Bârlad, pânã duminicã, 18 octombrie. “Nu am cunostintã de niciun sondaj. Deocamdatã suntem în etapa de negociere, pentru a alege firma de sondaje. Concureazã douã firme din Iasi (sustinute de aripa Plesu – n.r.) si una din Bacãu (sustinutã de aripa Monu – n.r.). Dacã acum se face un sondaj, este o initiativã proprie, nu s-a discutat asa ceva, nu am vãzut acest chestionar, nu existã nicio hotãrâre a niciunui birou. Poate doar dacã este un sondaj mai vechi, nu stiu ce sã vã spun”, a precizat Cornel Plesu, copresedintele PNL Bârlad. Plus cã, în acest chestionar, nu apar membri PNL care si-au exprimat si ei intentia de a fi sondati, pentru cã vor sã candideze la fotoliul de primar. Am contactat pe Dionisie Lefter, fostul director al spitalului bârlãdean, care ne-a precizat cã el si-a depus primul candidatura internã pentru a fi numit candidat al PNL la functia de primar în 2016. “Am solicitarea cu numãrul 1, numãr dat de însãsi doamna presedintã Elena Monu. Nu mi-am retras candidatura, ea este încã valabilã. Nu stiu despre niciun chestionar, niciun sondaj, eu nu am fost informat. Stiu doar cã nu se vrea ca sã aparã un candidat care sã-i facã probleme lui Solomon, atât”, a spus Dionisie Lefter.
Cum îsi dau liberalii în petec: îsi caroteazã candidatii!
Atât în PNL – aripa Monu, cât si în PNL – aripa Plesu lucrurile sunt tulburi. Surse din interior ne-au precizat cã au fost multe presiuni asupra membrilor de partid care îsi anuntau intentia de a candida intern, pentru a fi oficial candidatul PNL în 2016, împotriva lui Adrian Solomon, la functia de primar. “Au fost foarte multe presiuni, venite prin unii membri ai nostri, dar de fapt puse la cale de Solomon, care este speriat de procentul mic pe care îl are în preferintele bârlãdenilor. Si are în partidul nostru oameni care îi fac jocul, iar multi oameni de valoare si-au retras candidaturile, speriati”, ne-a precizat un membru al CLEx din PNL Bârlad. Curat murdar!
I. Aveti domiciliul stabil in municipiul Barlad ?
[ ] da   [ ] nu       daca raspunsul este “nu”, se termina chestionarul
  1. Care considerati ca este partidul care a facut cel mai mult bine acestei tari ?( un singur raspuns)
[  ] PNL
[  ] PSD
[  ] altul, care ?        .
3. Daca duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru primarie, ati merge la vot ?
[  ] da
[  ] nu
[  ] nu m-am hotarat
4. Cu ce partid ati vota la Consiliul Local?
[  ] PNL
[  ] PSD
[  ] altul, care ?         .
5. Considerati ca PSD trebuie sa conduca in continuare orasul sau e nevoie de 0 schimbare ?
[  ] continuare
[  ] schimbare
6. De ce? (obtineti raspunsul )
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
7. Dintre urmatorii candidati pe cine ati vota pentru functia de primar al BarIadului ?
[  ] Adrian Solomon ( PSD )
[  ] Daniel Olteanu (PNL)
[  ] altul, care?           .
Care ar fi prirnele trei lucruri care ar trebui sa le faca viitorul primar pentru Barlad?
a …………………………… b. …………………………. c     .
8.  Varsta dvs.? ………….. .
9.  Ocupatia? ……………………. .
10. Ultima scoala absolvita ? ………………            .
II. Venitul dvs ? …………. .
12.Sex [  ]M [  ] F
13.Sunteti membru al unui partid ? ……………………… .

Sursa: vremeanoua.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu